Triplu eveniment la Poarta Făgăraşului - Şuici şi-a comemorat eroii în prezenţa urmaşilor acestora

There are no translations available.

Localitatea Şuici este cunoscută şi ca poartă de intrare spre masivul Făgăraş, o zonă pitorească ce ascunde numeroase obiective ce merită să fie vizitate. Pe

17 mai, când creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului, la Şuici a avut loc un eveniment multiplu, organizat în Cimitirul Eroilor, un loc cu o bogată încărcătură istorică. Şirul manifestărilor a fost deschis de ediţia anuală a seminarului „Patrimoniul istoric în circuitul turistic al Văii Topologului“, un eveniment organizat în cadrul activităţilor proiectului „Dezvoltarea şi consolidarea turismului în zona de Nord a Văii Topolgului, în localitatea Şuici, judeţul Argeş, prin sprijinirea promovării resurselor turistice“, aflat în perioada de sustenabilitate. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, luând parte turişti, elevi, localnici, oficialităţi locale, parlamentari, consilieri judeţeni, primari argeşeni, mass-media şi alţi invitaţi ai Primăriei Şuici. Aceştia au avut, astfel, posibilitatea de a afla, direct de la sursă, despre atracţiile turistice ale zonei şi au primit numeroase materiale informative, constând în albume, albume foto, hărţi, CD-uri, pliante şi broşuri, cu detalii complete despre obiectivele şi punctele de interes din Valea Topologului.

 

Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial a fost ales ca şi cadru al evenimentelor, datorită încărcăturii sale istorice şi pentru că este promovat în cadrul proiectului de dezvoltare turistică. Aici îşi dorm somnul de veci peste 700 de soldaţi, nu doar români, ci şi germani, austro-ungari şi evrei ce şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial.  În memoria acestora, s-a ţinut o slujbă de pomenire, la care au luat parte şi cadre militare din Curtea de Argeş şi Fanfara Centrului Cultrual Judeţean Argeş.
Al treilea moment al zilei a fost aprinderea Flăcării Centenarului. Acest simbol dedicat tot celor ce şi.au jertfit viaţa pe front, a fost adus de către preşedintele Consililui Judeţean Argeş, Dan Manu, căruia i s-au alăturat consilieri judeţeni, directorul Centrului Cultural, Araxi Negoşanu, deputatul Radu Vasilică şi primarul Constantin Iatagan. Urmaşii eroilor din Şuici au primit distincţii în memoria celor care au contribuit la formarea României de azi.